Malina – Ca să îți placă muzica mai întâi trebuie să o înțelegi

„Dă drumul la radio că e prea liniște. Nu contează ce rulează, doar rotește butonul de volum” atât cât să acopere tăcerea și să reducă muzica la un zgomot superficial care se aude întâmplător în încăpere. Nu, refuz să tratez muzica astfel, nu pot să las să treacă acel „zgomot” pe lângă mine fără să-l bag în seamă, să mă plimb cu trupul inert prin încăpere fără să mă afecteze. Căci o călătorie muzicală nu se rezumă la asta. Acel „zgomot” trebuie să se numească muzică și să se definească printr-o grupare armonioasă de elemente muzicale care să conducă la producerea a trei senzații diferite în corp dintr-o dată și la ridicarea unor întrebări. Așadar, ca să îți placă muzica trebuie să o simți și să o înțelegi, iar ca să ajungi aici e nevoie să fii o persoană deschisă și curioasă. Atât de curioasă încât, asemeni personajului lui Bohumil Hrabal din „O singurătate prea zgomotoasă”, să tratezi orice carte, în cazul de față, orice material discografic ca o comoară ce trebuie deschisă și explorată.

1.JPG
Autor fotografie: Dorian Zemba

Ca să poți deschide comoara mai întâi trebuie să o găsești

Am deschis acea comoară când, plecată fiind la Râșnov pentru festivalul Rockstadt, am așteptat până la 3 dimineața pentru a auzi live trupa Leprous. Toboșarul trupei a pierdut avionul, iar pe scenă au avut loc probleme cu sonorizarea, astfel că Leprous a urcat pe scenă cu două ore mai târziu decât s-a stabilit inițial. M-am numărat printre oamenii care nu au plecat după reprezentația celor de la Kreator, convinsă fiind de cele trei melodii ascultate acasă: „Rewind”, „The Cloak” și recent lansata, „From the Flame”; dar și de entuziasmul arătat de prietena mea, Maria. Nu știu câtă lume reușește să țină pasul cu metalul progresiv experimental abordat de Leprous, iar același lucru m-am întrebat și la reprezentația live a celor de la Arcturus care au oferit publicului un avant-garde spațial. Surprinzător, numărul oamenilor care au plecat de la astfel de reprezentații este direct proporțional cu al celor care au rămas. Nu este un număr astronomic, dar este suficient pentru a susține o astfel de mișcare care își propune să iasă din tipare. Norocul celor de la Leprous este că, alături de alte grupuri progresive de nișă precum Haken, Arcane și Caligula’s Horse, sunt acceptate în comunitatea metal, cu toate că, acestea se îndreaptă, în opinia mea, mai degrabă spre rock progresiv decât metal dacă analizăm comparativ cu trupe precum Tool, Opeth sau Dream Theater.

Ca să îți placă zmeura mai întâi trebuie să o guști

M-am simțit diferit când i-am văzut pe Leprous live la Râșnov, m-a surprins faptul că nu le este frică să sune într-un anume fel. Apoi, ajunsă acasă, am apăsat într-o bucurie butonul de play al discografiei și am găsit melodii precum Phantom pain (Tall Poppy Syndrome, 2009), un material plin de contraste, cu pian jazz și pasaje de black/death metal; Thorn (Bilateral, 2011) cu acel bass cameleonic ce reușește să se strecoare brusc în spatele chitării și cu acel pasaj de trompetă din final; și The Cloak (Coal, 2013) care mi-a atras atenția prin sensibilitatea din vocea solistului Einar Solberg. „Sensibilitate” este, de asemenea, și cuvântul care caracterizează noul album lansat, „Malina”. În primul rând, formația pare să-și atenueze sound-ul aspru prezent pe primele albume și să împrumute elemente de pe „The Congregation”. Printre acestea pot menționa armoniile vocale realizate de Einar Solberg și atmosfera apăsătoare prezentă de la început până la sfârșit. În al doilea rând, povestea din spatele materialului discografic pare să fie una foarte înduioșătoare. Vocalul trupei, Einar Solberg, a rămas impresionat când, plecat în Georgia la nunta fratelui său, a văzut o femeie foarte bătrână care vindea zmeură pentru a supraviețui. Acesta a luat cu el o parte din suferința femeii și a integrat-o în albumul pe care l-a denumit Malina – „zmeură” în limbile slavonice. I-a dedicat a opta piesă de pe album, versurile purtând amprenta bătrâneții, frâmântărilor și greutăților prin care aceasta este nevoită să treacă: „Enduring another day/ Enduring another night”. De asemenea, pe coperta materialului discografic se poate remarca siluata bătrânei care strigă „malina, malina”  în timp ce leagănă coșul cu zmeură. Deși albumul nu este unul conceptual, metafora bătrânei care se luptă pentru supraviețuire pare să fie potrivită pentru toate piesele. Altfel, în ciuda lipsei unei singure teme, la o scală mai largă, materialul discografic se concentrează pe lupta împotriva sistemului și a opresiunii, iar la o scală mult mai restrânsă și personală, pe lupta împotriva depresiei și a dificultăților zilnice apărute în viața cuiva.

Ca să înțelegi albumul mai întâi trebuie să-l asculți

„Bonneville” deschide albumul Malina într-o notă calmă, Leprous încercând probabil să nu se avânte prea sus, ci doar să plutească ușor. Clapele jucăușe din început tranzitează în sintetizatorul care reușește să  introducă treptat ascultătorul în povestea albumului. Sfârșitul „Bonneville” este copleșitor, deși nici melodiilor „Stuck” și „From the Flame” care au un tempo mai crescut, nu le lipsește dramatismul. „From the Flame”, primul single și a treia melodie de pe album, este foarte catchy și impresionează prin versurile relativ simple, dar care au o încărcătură emoțională aparte: „You’ll find me here/ When I’m gone/ Where I made/ My surrender/ From the flame”. Aici, apare femeia bătrână care vinde zmeură, este resemnată și împăcată cu condiția pe care o are. „Captive”, similară stilistic cu primele trei albume ale celor de la Muse, iese imediat în evidență prin straturile  vocale și momentul de breakdown când auzim un sfert de notă care complimentează chitara ritmică de la sfârșit, toate adăugate la fluiditatea incitantă a piesei. O altă bucată muzicală foarte ușor de remarcat este „Illuminate” a cărei excentricitate radiază prin perpetua juxtapunere între furie și fragilitate elocventă. Pură și captivantă, „Illuminate” este îmbrăcată într-o haină poleită cu muzică electronică și post-rock. Urmează interludiul albumului reprezentat de piesa „Leashes”, în a cărei versuri bătrâna întâlnește doar priviri miloase, nu și o mână de ajutor : „Eyes watching from afar/ Witness the disband/ Grasping at your hand”. Dacă pe „Leashes” femeia nu mai spera să găsească o mână salvatoare „No salvation to be found/ Beyond my wings, pe „Mirage” aceasta reușește să se agațe de aripa unui înger: „Join in with me/ We’ll fly on someone else’s wings/ To where everybody is one”. Balada Leashes pregătește foarte bine terenul pentru melodia „Mirage”, aici putem auzi atât influențe The Porcupine Tree, cât și elemente originale Leprous. Pe „Mirage” tobele lui Baard Kolstad și basul lui Simen Daniel Børven preiau controlul, chitara rămânând în fundal. O melodie extrem de puternică care inspiră atât prin vocea hotărâtă a solistului Einar, cât și prin versurile compuse de acesta, o senzație de ușurare și încredere în viitor. În intriga albumului „Malina”, piesa cu același nume dezvăluie faptul că niciun posibil ajutor nu poate înlătura trecerea timpului și neputința bătrâneții: „Realized/ There’s no way out/ Every day growing older”. Această piesă este foarte atmosferică, cu o voce foarte sensibilă acompaniată de muzică electronică, clape și vioară. Pe cât de echilibrată este „Malina” pe atât de derutant este începutul melodiei „Coma” până când pasajul de cor intervine și salvează situația. Personal, această bucată muzicală mi se pare puțin supărătoare, singurele elemente plăcute găsite rămânând corul și vioara. Poate aceasta a fost creată să pietruiască cărarea pentru „The Weight Of Disaster”, o împletire foarte frumoasă între fragmentele calme, blajine și fragmentele construite în viteză și caracterizate de epicitate. „The Last Milestone” câștigă două premii dintr-un foc, cea mai lungă piesă de pe „Malina” cu o durată de 7 minute și jumătate, și, de departe, cea mai atmosferică prin introducerea unei voci blânde, a vioarelor și violoncelului. Punerea în evidență a viorii mă duce cu gândul la formația Ne Obliviscaris consacrată pentru folosirea acestui tip de  instrument. Melodia este potrivită pentru un sfârșit glorios al Malinei, un album pe cât de pretențios și imprevizibil, pe atât de înduioșător și interesant.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s

Blog la WordPress.com.

SUS ↑

%d blogeri au apreciat asta: