Aruncând un ochi asupra albumelor lansate în 2017 îmi revine sarcina de a aloca celor care urmează a fi menționate câte un loc pe raftul arhivei mele:
1.Leprous – Malina
„Sensibilitate” este cuvântul care caracterizează albumul „Malina”. În primul rând, formația pare să-și atenueze sound-ul aspru prezent pe primele albume și să împrumute elemente de pe „The Congregation”. Printre acestea pot menționa armoniile vocale realizate de Einar Solberg și atmosfera apăsătoare prezentă de la început până la sfârșit. În al doilea rând, povestea din spatele materialului discografic pare să fie una foarte înduioșătoare. Plecat în Georgia la nunta fratelui său, vocalul trupei, Einar Solberg, a rămas impresionat la vederea unei femei foarte bătrâne care vindea zmeură pentru a supraviețui. Acesta a luat cu el o parte din suferința femeii și a integrat-o în albumul pe care l-a denumit Malina – „zmeură” în limbile slavonice. I-a dedicat a opta piesă de pe album, versurile purtând amprenta bătrâneții, frâmântărilor și greutăților prin care aceasta este nevoită să treacă: „Enduring another day/ Enduring another night”. De asemenea, pe coperta materialului discografic se poate remarca siluata bătrânei care strigă „malina, malina” în timp ce leagănă coșul cu zmeură. Deși albumul nu este unul conceptual, metafora bătrânei care se luptă pentru supraviețuire pare să fie potrivită pentru toate piesele. Altfel, în ciuda lipsei unei singure teme, la o scală mai largă, materialul discografic se concentrează pe lupta împotriva sistemului și a opresiunii, iar la o scală mult mai restrânsă și personală, pe lupta împotriva depresiei și a dificultăților zilnice apărute în viața cuiva.
Textul integral: https://negustoreasademuzica.ro/2017/09/28/malina-ca-sa-iti-placa-muzica-mai-intai-trebuie-sa-o-intelegi/
2. Soen – Lykaia
La o primă impresie, numele formației alături de cel al albumului și de artwork creează un tot unitar intrigant, învăluit în mister. Lykaia reprezintă în cultura păgână numele unui festival ce cuprinde un ritual pe muntele Lykaion. De asemenea, se face referire la „muntele lup” și pe coperta albumului unde este schițată cu galben imaginea unui lup. Albumul explorează întunericul cu ajutorul sunetelor ridicate, vocilor guturale și versurilor ce exprimă gânduri încărcate emoțional. Fiecare piesă are propria poveste de construire a crescendourilor detaliate cu subtilități rafinate și imagistică, iar acestea coabitează pentru a completa imaginea de amsamblu. De la înaltele, solemnele altitudini ale piesei “Sectarian” la profunzimile tulburi și pline de riff-uri ale piesei “Opal”, albumul se dovedește o lucrare solidă și inspirată.
Textul integral: https://negustoreasademuzica.ro/2017/02/28/soen-lykaia-si-muntele-lup/
3. Daniel Cavanagh – Monochrome
Dacă alături de Anathema, Daniel Cavanagh, a reușit să-mi transmită foarte mult prin albumul The Optimist, alături de Anneke Van Giersbergen și Anna Phoebe, mi-a indus prin albumul Monochrome acea vibrație a anilor ’90, începutul anilor 2000. Menționez această perioadă, o dată pentru respectul pe care îl am pentru activitatea pe care a avut-o Anneke Van Giersbergen în The Gathering și a doua oară pentru admirația pe care o am față de contribuția pe care au adus-o acesteia din spatele pianului, artistele Tori Amos și Amy Lee. Așadar, asocierea dintre pian și vocea cristalină a solistei Anneke reprezintă motivul care mă face să rămân ancorată în acest album și în aceste „oceane ale timpului”. Ca melodii favorite menționez: This Music, The Exorcist, Oceans of Time și Soho.
4. Pain of Salvation – In the Passing Light of Day
Materialul discografic m-a impresionat prin intensitatea emoțională și prin abordarea unică a unui metal progresiv presărat cu nuanțe de metalcore. Instrumentalul este puternic, o bestie feroce care își trage sufletul scurt, de câteva ori, înainte să se năpustească din nou asupra noastră. Printre cuvintele care descriu cel mai bine albumul se numără: rece, crud, agonizant, o licărire slabă a speranței. Albumul ne scufundă in adâncimile durerii umane, făcându-ne să trăim un amalgam de sentimente sfâșietoare, dar oferindu-ne în același timp o rază de speranță.
“Meaningless” este probabil cea mai emoționantă melodie de pe album, această emoție fiind amplificată de backing vocals-ul superb realizat de chitaristul Ragnar Zolberg, dar nici melodiile Silent Gold sau The Passing Light of Day nu sunt mai prejos.
Textul integral: https://negustoreasademuzica.ro/2017/02/06/in-the-passing-light-of-day-or-in-the-passing-dark-of-night/
5. Septicflesh – Codex Omega
Codex Omega este un album care intrigă și asta e unul din lucrurile care mă atrage la el, pe lângă grandoarea de care dă dovadă. Îi face pe ascultătorii novici ai genului să fie sceptici în ceea ce privește fuziunea dintre death metal și muzică simfonică și pe cei mai puțin cunoscători să aprecieze acest album ca fiind unul de muzică progresivă. Nici că se pot înșela mai tare, Codex Omega clădește cu ajutorul death metal-ului și a muzicii simfonice, un altfel de festival Enescu. Motiv pentru care am luat hotărârea să îl așez în arhiva mea între albumele lui Yann Tiersen, Philip Glass, David Garrett și a celor de la Opeth și Nile. Recomand ascultarea integrală, dar ca puncte cheie ale materialului discografic pot menționa Dante’s Inferno, Portrait of a Headless Man, Enemy of Truth și The Gospel of Fear.
6. Ne Obliviscaris – Urn
7. Solstafir – Berdreyminn
8. The Necromancers – Servants Of The Salem Girl
9. Ayreon – The Source
10. Steven Wilson – To the Bone
11. Anathema – The Optimist
12. Caligula’s Horse – In Contact
13. Grave Pleasures – Motherblood
14. Tribulation – The Children Of The Night
15. Vuur – In This Moment We Are Free
16. Cellar Darling – This is the sound
17. Tori Amos – Native Invader
18. KAUAN – Kaiho
19. Mogwai – Every Country’s Sun
20. Misto – Helios
Alte mențiuni ar fi albumul live al lui David Gilmour, Live at Pompeii, și încă două albume ale trupelor românești Am fost la munte și mi-a plăcut (S-a rezolvat. Nu se poate.) și Kaidun (RIIKepler).
negustoreasa de muzică 
Lasă un comentariu